Aici, printre oameni

       În ultima perioadă, viața m-a învățat să nu mă mai expun atât de ușor, să nu mă mai las descoperită, să nu mai fiu atât de deschisă și să nu mai dau ocazia oricui să-mi vadă imperfecțiunile.  

Mi-a demonstrat că intențiile bune nu sunt întotdeauna apreciate, că uneori sunt privite cu neîncredere sau trecute cu vederea. Mi-a arătat că orice greșeală pare de neiertat și că oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce par.  

Am înțeles, uneori cu greu, că bunătatea este condamnarea la moartea sigură a sufletului. Am descoperit că oamenii caută să facă rău indiferent cine ești, ce simți sau ce știi. Am înțeles că în viața ești singur, neajutorat și fără apărare. 

Aici, printre oameni, viața este un câmp de luptă. Suntem într-un război nedeclarat, neoficial, unii cu ceilalți. Un război pentru supremație, pentru putere, pentru a demonstra, pentru a învinge.

Aici, nu știm întotdeauna să privim dincolo de granițe, dincolo de imagine, dincolo de zidurile pe care fiecare dintre noi le ridică în jurul său. Aici știm mai degrabă să luptăm. Cu brațele ridicate și pumnii strânși, pregătiți să lovim sau să ne apărăm, pregătiți să ucidem orice urmă de empatie.

Aici, nu ne mai privim semenii ca pe ființe care poartă în spate bagaje de sentimente, emoții și gânduri. Nu vedem fricile lor, durerile lor, luptele lor tăcute. Aici, ne hrănim cu suferință, cu lacrimi și cu durere.

Aici, nu mai este libertate. Este orgoliu, răzbunare și umilință. Aici am ajuns goi, dezbrăcați de integritate, respect și demnitate.  

Aici e rece. E mocirlă. O ploaie nesfârșită de gloanțe otrăvite, care distrug suflete și inimi. Aici, în lume, oamenii luptă zi de zi.  Duc războaie interioare, acumulează frustrări, furie și frici, care se revarsă asupra lumii, pentru că există deja în interiorul lor, căci de cele mai multe ori, nu avem alte resurse pentru a răzbate.

Este un război neîncetat, sumbru, care arde mocnit și pare să curețe pământul de iertare, toleranță, iubire și modestie.

În acest război, prin mocirlă, cu trupul bine acoperit de armuri strânse, dar cu inima curată, îmi doresc să intru fără îndoială. Cu teamă, dar și cu speranță, nestingherită și umilă, să lupt pentru alinarea celor răniți, singuri, speriați, uitați.

Nu pentru a învinge oameni. Pentru că viața nu este un basm. Dar cred că, întotdeauna, cei care aleg bunătatea, nu pierd niciodată cu adevărat.