Cred ca toti ne-am dorit cel putin o data in viata sa nu fi intalnit unele persoane. Unii pentru faptul ca inca le iubim, altii pentru ca n-au fost la fel de oameni ca noi. Insa, stii vorba aia “orice nas isi are nasul”, nimeni nu pleaca de pe pamant fara sa traiasca cel putin o zi consecintele unor fapte din trecut.
- Cat de mult poti sa-ti doresti ceva? M-a intrebat cineva odata, am gasit, cu greu, un raspuns ciudat.
- Cat de tare poate sa arda o dorinta? Ca focul? Crezi ca dorinta nu arde? Oh, ba da si inca cat?! Arde atat de tare incat te face scrum si te imprastie pe strazi.
- Vrei sa spui ca ti s-a intamplat? Imposibil sa arda ca focul.
- Hai sa-ti spun eu cum sta treaba cu dorintele. Intai gandeste-te la una, apoi inchide-ti ochii si las-o sa-ti umple inima de fericire. Fericirea implinirii unei minuni. Deschide ochii si spune-mi ce simti? Dezamagire, nu?
- Da..
- Fa acelasi lucru si maine si poimaine. O sa vezi ca dorinta se imunizeaza, devine obisuinta, se pierde, partial. Daca o pierzi definitiv inseamna ca nu-i dorinta.
- Dar mi-am dorit mult geanta aia de la Guess… Nu am putut sa o iau, apoi s-a vandut si nu am mai gasit-o, uitasem de ea pana sa vorbim de dorite…
- Insa nu vorbim despre lucruri materiale, nu?
- Da, asa e.
- Ei, deci dorinta ta arde pana la epuizare, se face scrum. Dupa ardere durerea e imensa si incepe sa ploua, cu lacrimi, desigur. Cand sufletul tau devine imun la dorinta, incepe sa bata vantul. Si cum bate el asa, iti spulbera o parte din dragostea care te face un om mai bun, mai naiv.
- Vrei sa spui ca te face un om rau?
- Nu, doar un om gol. O dorinta, si inca una - si inca una, pana cand ajungi sa-ti doresti sa nu mai existe acest instinct.
- Si atunci?
- Atunci ajungi ca mine. Ajungi sa te plimbi noaptea, singura pe strazi, cu castile in urechi, cu cafeaua intr-o mana si cu tigara in cealalta. Nu doar ca ti-ai ars sufletul, incepi sa iti arzi si plamanii. Ar fi bine sa nu-ti placa meseria asta de fumator.
- Da…
Comentarii
Trimiteți un comentariu