Mi-e dor de tine! Să te ia dracu, să te ducă departe să mai uit și eu de tine că altfel nu reușesc! Să mai vii când te mai chem eu. Mi-e prea dor să vorbim, să te văd, să râdem, să ne certăm, să ne enervăm, să ne dorim.
Mi-e dor să-ți spun ce mă doare, mi-e dor să-ți ascult poveștile tale de om nebun din trecut, mi-e dor să-ți simt prezența, să mă cerți, să te enervez, să vorbim ca disperații pe video cu orele. Mi-e dor să-ți stau la piept și să-ți ascult inima, să-ți simt respirația caldă în creștetul capului, mi-e dor sa fie liniște între noi.
Nu-i pot dicta inimii pe cine să iubească și cât să o facă, pur și simplu nu am reusit să o fac să mă asculte după atâta timp. Mai ales atunci când și cealaltă persoană face pași spre tine, nu știu cum aș fi putut să stau calmă. Poate că egoismul meu a ajuns prea departe.
Mi-am dorit mereu să petrec cât mai mult timp in prezența lui și ajungeam să mă pierd tot mai mult în privirile, săruturile și vorbele lui. Mă intrebase într-o seară de beție dacă o să uit a doua zi tot ce-am făcut, nu i-am răspuns atunci, deși aveam răspunsul pe buze, am preferat să-l sărut și să-l las să înțeleagă ce vrea. Nu, nu o să uit niciodată nimic din ce am facut împreună, orice s-ar întâmpla voi trăi cu acele amintiri.
Îmi voi aminti zilele în care mi-a șters lacrimile, dar și nopțile în care mi le-a provocat. Îmi voi aminti șoaptele, dar și întrebările și mesajele fară răspuns. Îmi voi aminti totul, mereu, oricând, oriunde.
Defectul creierului omenesc este că uită răul, dar își amintește mereu momentele frumoase, aducându-ți dor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu