Am obosit

Am obosit să mă plâng, am obosit să nu mai știu cine sunt și cum sunt cu adevărat. Am obosit să mă prefac, să fiu de fiecare dată alta și alta, să fiu bine.

Am obosit să lupt, să fiu eu aia puternică când, de fapt, nu e așa.

Am obosit să mă chinui să le demonstrez oamenilor ce sunt, dacă i-ar interesa atât de mult, n-ar mai conta.

Am obosit să fiu bună și  să fiu luată de proastă, ușor înlocuibilă și nimic mai mult.

Am obosit să le port pe toate, să ajut și să fiu acolo pentru oameni care nu dau doi bani pe mine.

Am obosit să fiu în umbra altora, pentru că nu-mi mai văd nici măcar umbra mea.

Am obosit să fiu curajoasă, să lupt cu tot ce-mi stă în putere pentru alții.

Am obosit să cred că am prieteni și să-mi fac atâtea iluzii, când eu sunt singură.

Am obosit să mă încred în vorbe, nu mai vreau să aud.

Am obosit să-mi pun sufletul la bătaie contra mintea altora.

Am obosit să mai am așteptări, să cred că lucrurile sau oamenii se schimbă, să cred că pot înțelege, că pot fii buni, că pot lupta, că se pot maturiza sau ca vor știi, în final, ce vor.

Am obosit să complic lucruri simple, să am speranțe pentru nimic.

Am obosit să ascult ce spun alții despre mine și să mă las influențată.

Am obosit să mă pierd pe mine că să-i pot câștiga pe ei.

Am obosit și m-am așezat să mă odihnesc.