Vezi tu, dacă nu ți-aș fi spus de la început, ți-aș fi înțeles comportamentul și aș fi plecat capul, fără să mai scot un cuvânt.
Și nu mai ești tu, nu mai vorbesc cu tine de
mult timp. Și am avut încredere în tine cu niște lucruri, care mi s-au demonstrat
a nu fi meritat încrederea asta. Și am crezut că ești omul care să mă poată
înțelege, ajuta și fi acolo mult mai mult de atat, am crezut, la un moment dat,
că poți fi mai mult decât aș fi putut fi eu vreodată. Și am avut momente în
care simțeam asta și eram acolo lângă tine, ținându-te în brațe. Și n-am simțit
același lucru, la un moment dat, nu te-am mai simțit, nu mai erai acolo și
poate că era normal după ceea ce făcusem și totuși preferai să mă lași în aer și
nu mai puteam să mă așez acolo la ‘locul meu’, pentru că-s om și când nu simți
nu-ți mai arde, te superi, în primul
rând pe tine că nu ești de ajuns și mai apoi pe celălalt pentru că nu simte.
Dacă ai fi simțit
să vorbesti cu mine știai că puteai vorbi, doar că trebuia să știi cum. Poate
că am dat motive să crezi că nu-mi pasă, dar nu cred ca ai simțit vreodată cu
adevărat asta, dar dacă ai simțit-o, iartă-mă. Și nu, nu mi-am bătut joc de sentimentele
tale sau poate am făcut-o din egoism, dar fără intenție. Asta e, sunt altfel și
am preferat să spun adevărul, pentru că, se tot spune “cine te place, te place
oricum” sau iubește, în cazul în care era adevărat ce spuneai.
Ai luat decizii
de unul singur și le-ai luat pentru tine, nu pentru mine sau pentru noi. Fii
responsabil, asumat și rațional în ceea ce zici și ce faci. Nu te mai ascunde
după scuze, fii realist și gândește per ansamblu. Dar dacă totuși ăsta a fost
ansamblul tău și chiar e atât de mare regretul că te-ai ‘încurcat’ cu una ca
mine și ți-ai răcit gura degeaba, îmi pare rău. Îmi pare rău că nu sunt ceea ce
ți-ai dorit și poate n-am să pot fii vreodată. Poate sunt tâmpită, nebună, spontană
inconștientă și imatură, doar că așa am devenit, asta sunt. Îmi pare rău că ți-am
pierdut din timpul tău și am fost o pierdere sau dimpotrivă. Poate că ar fi
trebuit să mă țin tare până la final și să nu-ți dau ocazia să mă fi cunoscut
vreodată, poate că asta ți-ai dori și eu n-aș putea să mai întorc timpul.
Dacă omori un om și îi spui îmi pare rău, nu cred că ajută mai mult decât
a-ți recunoaște vina, d-asta
sunt sceptică cu scuzele și merg pe simțuri, cuvintele mint des. D-asta mă deconectez cateodată când mă pierd în natură, pentru că mă conectez la ele.
Pentru că pot să fiu cine vreau
eu când sunt acolo, eu
și natura, eu și simțurile mele.
Te-ai pierdut în
cuvinte și în gânduri fără sens, prea ample și prea departe, ți-ai creat
scenarii mai urâte sau mai frumoase și te-ai pierdut și în astea. Ai gândit
mult prea mult și nu te-ai lăsat purtat de valul ăsta în care alesesei să
intri, ți-ai impus liminte și n-ai putut să le mai urci sau să le cobori. Dar,
în final, sunt alegerile și sentimentele tale și nu le pot ghici, controla sau
determina.. și, cred că, într-un fel sau altul nici nu aș vrea asta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu