Am un gol ciudat în suflet de atâta timp. Un gol pe care am încercat să-l umplu cu atâtea lucruri, atâția oameni și nimic nu m-a ajutat. Un gol în care numai tu îți ai locul, pe care numai tu îl poți umple. Un gol care s-a micșorat cu timpul, pe care în unele zile îl mai simt, iar în altele uit că îl simt. Un gol pe care îl dau uitării prin orice mijloc mi-e cu putință.
Nu mai vreau să știu de tine. Nu vreau nimic mai mult acum decât să știu că ți-e bine și atât.
Nu vreau să te mai văd, știu că încă nu aș suporta asta, iar golul ăla se va mări câte puțin de fiecare dată când ochii mei te vor zări.
Nu vreau să-ți mai aud vocea sau râsul, vreau să uit cine ești și ce ai însemnat pentru mine, lasă-mă, te rog, s-o fac. Nu mă mai trage înapoi, în lumea ta ursuză și gri, nu mă mai căuta vreodată, eliberează-mă, uită și tu de mine.
N-ai fost pentru mine și poate că nici eu pentru tine. Cu toate astea vreau să ții cont că eu nu mi-am dorit să te rănesc vreodată, că toate câte am făcut au fost pentru că te-am iubit, te-am dorit lângă mine. Aș fi dat totul pentru tine, probabil ai văzut și tu asta, voiam să te ajut și cred că te-am înțeles cât de bine am putut atunci când mi-ai vorbit și poate mai puțin atunci când n-ai facut-o.
Ți-am promis că n-am să te mai caut vreodată, oricât de greu mi-ar fi, oricât de mult mi-aș dori; și asta voi face. Te-am iertat pentru tot ce a fost și am început să uit ușor, puțin câte puțin, unele momente, e singurul mod în care pot să-mi refac, încetul cu încetul, viața și să-mi recapăt libertatea.
Prefer să -ți ignor existența și n-am să te mai las să intri în sufletul meu cu pantofii tăi murdari și brăzdați de intenții mai puțin bune. Mi-ai fost una dintre cele mai bune lecții și nu voi uita ce m-ai învățat.
Cu bine, dragul meu! Să fii împlinit măcar cu tine, restul lumii mai puțin contează, așa-i? Îmi asum totul legat de tine, orice acțiune și orice cuvânt. N-am făcut tot ce aș fi vrut pentru că aș fi depășit cu mult limita normalului, iar tu n-ai fi fost pregătit vreodată pentru ce am eu de oferit.
Să nu încerci să mă scoți vinovată cu nimic, te-ai minți singur. Știi prea bine că mi-am pus iubirea, orgoliul și principiile pe tava ruginită a sufletului tău pustiit și tot nu ți-a fost de ajuns. Când vei fii cu adevărat bărbat, vei știi că am fost peste multe dintre preconcepțiile, părerile și așteptările tale de la o femeie.
Vorbești din vise, aștepți oameni de calitate care, apropo, nu stau lângă indivizi sumbrii și inumani ca tine. Murdărești inimi curate, postezi despre loialitate și alte virtuți ale oamenilor mari, iar tu ești la fel ca restul turmei bărbătești. Trezește-te!

Comentarii
Trimiteți un comentariu