M-am luptat mult cu mine ca să pot să rămân atâta timp în umbra ta, îmi era comod să-mi bat capul cu tine și gândurile mele. Mă obișnuisem în întunericul tău și în situația asta penibilă. Nu vreau să-ți amintești de mine ca o nebună sau disperată, vreau să înțelegi că, dacă nu te-aș fi iubit și dorit atât de mult, n-aș fi tras cu dinții de asta.
Vreau să-ți amintești de mine ca de un om care ți-a vrut binele, indiferent dacă acest bine mă includea sau nu. Să-ți amintești de mine fericită, rebelă și bună. Să-ți amintești și de micul cadou, pe care, presupun că-l mai ai și mai ales să-ți amintești că am vrut să fiu lângă tine; și voi fii aici când vei avea nevoie. Nu pot să-ți spun că plec, pentru că, atunci când te vei uita în spate tot acolo voi fi, dar te las. Nu te las pentru că vreau, ci pentru că nu am de ales, pentru că m-am pierdut pe mine și am obosit!
Mi-aș fi dorit să fi putut face mult mai mult, mi-aș fi dorit să lupt mult mai mult, să-ți fi fost aproape prin fapte, nu prin vorbe. Dar nu am putut, nu pot. Pentru astea, îmi pare și mai rău. Îmi pare rău, dacă peste ani, te vei uita cu ură la mine, nu există viață fără pată, iar a mea, a fost plină de pete. Știu că nu însemn nimic. Stiu ca nu sunt ca restul, sau cel puțin, nu am fost. Am fost mereu jos, dar am avut o inimă curată și asta mi-a dat cea mai mare putere. Am muncit mult, am tăcut și am respectat.
Am plâns nopți la rând. Uneori de disperare, alteori de dor. Nu știam ce să-ți spun și cum. Câteodată îmi plângeam de milă, că nu aveam posibilitatea să vin după tine, să vin la tine! Când îmi era greu, numele tău îmi dădea putere. Mă doare, încă, că nu pot să te uit. Mă seacă că am atâtea întrebări fără răspuns.
În spatele a tot ceea ce crezi că ești, am văzut un copil și cred că tu știi asta cel mai bine. Te-am iubit mai mult decât pe mine. Să fii fericit!
Comentarii
Trimiteți un comentariu